sâmbătă, 23 septembrie 2017

Confesiunile unui fotograf profesionist: cum obții poza de grup perfectă?


Pe scări la biserică. Sau la starea civilă. Totul este contracronometru deoarece alt rând de miri
așteaptă să se pozeze în fața aceluiași edificiu. Mirii sunt zăpăciți de emoție, rudele se înghesuie, copiii sunt scăpați de sub control (au stat prea cuminți în timpul ceremoniei) și vor să se bage sub fusta miresei, vreo câțiva tineri se pregătesc să dea cu confeti. Eu, ca fotograf profesionist, trebuie să
găsesc un sens în toate astea și să scot din această degringoladă o amintire frumoasă.

Zis și făcut!

Soacra mare mai la dreapta, socrul mic să stea drept, mătușa să intre în cadru, copilul din fața miresei să scoată degetul din nas, domnișoarele de onoare să se așeze în stânga și dreapta mirilor, domnul din spate să-și dea jos ochelarii de soare, băiatul din stânga să dea jos șapca. Așa… perfect, mă dau un pas în spate și fac prima poză.

O ceafă în prim plan. Un văr de-al doilea a vrut să tragă el primul cadru cu telefonul din dotare.

Repetăm figura. Poate cu ceva coregrafie de fotograf profesionist. Toată lumea mâinile suuuus! Mireasa și nașa, sus buchețelele, toată lumea să pară fericită. Și fac prima poză cu acest cadru.

Trei doamne în dreapta sus nu s-au clintit. Acum, restul invitaților par niște maniaci care încearcă să oprească taxiuri imaginare. Așa e când nu se conformează toată lumea.

Mă lecuiesc de efecte de scenă și prefer să fac tradiționala poză cu toată lumea stând drepți. Unii oameni sunt mai în largul lor așa. Ce să-i faci? Îi rog pe toți să mai aibă puțină răbdare, mă pregătesc
să fac poza. Click!

O bunică o zbughește de pe banca să pupe mireasa. Ca oricărui fotograf profesionist, și mie îmi plac instantaneele. Dar nu când mă chinui să orchestrez o poză de grup. Mireasa apare cu fața strivită între palmele bătrânei și cu o pupătură zdravănă. Vă puteți imagina că nimeni nu s-a mai uitat la poză. Bătrâna este inclusă în cadru într-o încercare de reeducare. Soacra mică o ține strâns.

În sfârșit mă pregătesc pentru cadrul perfect. Sunt fotograf profesionist, așa că nu renunț ușor! Deja încep să iasă invitații de la nunta cealaltă. Îmi adun puterile și zic să facem măcar una cu confeti care zboară peste invitați. Presiunea este mare pentru că au doar 2 tuburi și toate speranțele din lume vis-à- vis de această poză. Ca orice profesionist, nu-mi rămâne decât să mă conformez.

Mai pe față, mai pe ascuns (nu toate instituțiile permit asta în curte – decât dacă stai cu măturica să strângi după). Îi aliniez pe junii însărcinați cu răspândirea de confeti și voie bună. Unul de-o parte,
unul de alta, la doooooi….. treeee…

….și unul pocnește prematur. Poza iese cu un singur tub de confeti aruncat din partea dreaptă. Toată
lumea este obosită. În fracțiunea de secundă în care ultimele bucăți de confeti se leagănă alene spre pământ în fata mea, profit să fac o poză invitaților furați de peisaj. Succes, în sfârșit! Poza de grup perfectă pe care și-o dorește orice fotograf profesionist!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

UA-11336155-3