vineri, 23 februarie 2018

Fotografie de botez: recomandări pentru un album reușit

Experiența mi-a demonstrat că a face fotografie de botez necesită răbdare, concentrare, sensibilitate, dar și un soi de agilitate pentru surprinderea bebelușului în cele mai frumoase ipostaze. Botezul este un eveniment puternic încărcat emoțional pentru orice familie și presupune un plus de atenție și de conștiinciozitate din partea unui fotograf.

A face fotografie de botez: între amintire de poveste și eșec lamentabil


Părinții asociază întotdeauna frumusețea și importanța momentului cu un album fotografic de excepție. De aceea sunt cei mai exigenți clienți. Ce putem face pentru a evita să transformăm o fotografie de botez într-un lamentabil eșec? Iată o serie de recomandări din partea fotografului profesionist:

Pregătirile pentru ședința foto de acasă, care precedă botezul, să fie realizate complet din ziua anterioară. Nu lăsați nimic pe ultima clipă. Aranjați accesoriile fotografice pe care vi le-ați dorit exact așa cum v-ați imaginat. Fotograful va fi responsabil doar de retușuri sau recomandări.

Încercați să vă comportați firesc și să nu schimbați rutina bebelușului. Pentru fotografii deosebite este imperios necesară relaxarea și nu părinți crispați de griji și un bebeluș care nu poate fi liniștit.

În privința selecției vestimentare, pentru o fotografie de botez reușită vă sfătuiesc următoarele. Alegeți, pe cât posibil, hăinuțe frumos colorate și accesorizate, dar care nu presupun un efort foarte mare la îmbrăcat/dezbrăcat și care nu sunt în multe straturi. Tot ce i-ar putea crea disconfort bebelușului trebuie evitat.

Pentru slujba religioasă recomand împodobirea cristelniței. Este un detaliu care face diferența când vine vorba de fotografie de botez. Poate transforma fotografiile în ceva minunat.

Scufundarea bebelușului în cristelniță este un subiect delicat, care stârnește polemici. Nu voi intra în detalii. Totuși, am observat că bebelușii care nu sunt complet scufundați în cristelniță nu se sperie, sunt mai cooperanți și plâng mai puțin după.

După botezul propriu-zis, încercați să aveți la îndemână un biberon pentru hrănirea bebelușului în cazul în care acesta se neliniștește. De asemenea, organizați-vă foarte bine rudele la îmbrăcarea bebelușului. Mama și nașa sunt suficiente. Poate interveni o bunică, cel mult. Evitați astfel agitarea inutilă a copilului și nu îi faceți nici viața imposibilă fotografului.

Dacă veți reuși să respectați măcar o parte din indicațiile fotografului, la petrecere toată lumea va fi relaxată, iar bebelușul își va face tradiționala siestă de după botez. Vă invit să colaborăm pentru un eveniment reușit și pentru o fotografie de botez exemplară.



miercuri, 14 februarie 2018

De ce să angajezi un fotograf profesionist?

Astăzi avem telefoane performante, capabile să facă fotografii la fel de bune ca un aparat de fotografiat professional.
Deci, de ce să angajăm un fotograf profesionist pentru nuntă?

Pentru că în primul rând un fotograf profesionist de nunți știe ce face. Echipamentul contează de asemenea, Aparatele profesionale au o mare calitate: funcționează bine, repede și mai ales în orice condiții.În plus, un fotograf profesionist are întotdeauna rezerve,  Mai mult despre planul B într-un articol viitor :)

În al doilea rând fotograful profesionist știe ce face.
Iată aici un exemplu, două fotografii făcute după cununia civilă, una de fotograful oficial (ghiciți cine?), a doua de un invitat.





joi, 8 februarie 2018

4 lucruri pe care nu le știați despre fotografia industrială




Deși este relativ ușor de intuit prin ce se deosebește fotografia industrială de cea artistică, de exemplu, consider că este necesar să precizez din start că este o ramură a fotografiei comerciale și că are ca public-țintă firmele producătoare din sectorul industrial. Care este utilitatea acestui tip de fotografie? Iată că imaginile industriale sunt esențiale atunci când vine vorba despre promovarea unui produs și pot influența în mod decisiv încheierea de contracte de producție sau de parteneriate.

În continuare, vă propun să privim detașat acest segment mai puțin mediatizat și să vedem care ar fi acele cinci lucruri mai puțin știute despre fotografia industrială:

1.      Fotografiile industriale sunt omniprezente în viața noastră de zi cu zi. Chiar dacă nu ați fost conștienți de acest lucru până acum, imagini de produse și echipamente industriale se regăsesc pe bannere publicitare, în reviste, pliante, dar mai ales la televizor și pe Internet. Vizualizăm zilnic zeci, poate sute de astfel de fotografii, chiar dacă nu în mod deliberat.

2.      Fotografiile industriale nu vizează în mod exclusiv echipamente tehnice, ci pot surprinde și grupuri de muncitori într-o fabrică sau la testarea unui produs într-un decor specific. Imaginile cu oameni sunt spectaculoase pe un fundal tehnologic care poate fi anost la prima vedere.

3.      Există fotografii industriale de interior și fotografii de exterior. Desigur că există echipamente din fabrici, care sunt surprinse fotografic mai bine în interior și cu efect de maximizare. Acestea sunt, de obicei, utile pentru cataloage, broșuri de prezentare. Fără imaginile de ansamblu ale unităților industriale, surprinse uneori chiar din aer, niciun catalog nu ar fi, însă, complet.

4.      Dar fotografia industrială poate pătrunde în sfera fotografiei artistice prin decorurile tehnice pe care din ce în ce mai mulți designeri le aleg pentru creațiile lor vestimentare. Orice ședință foto de prezentare este și o misiune de recunoaștere pentru fotograful în veșnică căutare de decoruri inedite. Contrastele atrag, iar portretele originale, plasate în spații complet neașteptate, sunt la mare căutare.


Totul se prezintă din punct de vedere vizual zilele acestea. Fie că vorbim de un restaurant, de un butic, de o fabrică sau despre un... fotograf. Orice produs și orice serviciu are nevoie de o imagine. Iar asta este chemarea mea, de a pune totul într-o lumină cât mai favorabilă, chiar și când vorbim de fotografia industrială.

joi, 1 februarie 2018

Ședință foto de logodnă: între clasicul I DO și nonconformistul SAVE THE DATE

Denumirea de „ședință foto de logodnă” poate suna desuet pentru mulți dintre voi, însă am decis să o păstrez pentru că o astfel de sesiune presupune o experiență diferită pentru fiecare cuplu în parte. Ce înseamnă asta mai exact? Ei bine, fie că este vorba despre rememorarea momentului primirii inelului mult visat, fie că perspectiva practică a comunicării datei nunții primează, aproape orice cuplu optează pentru o ședință foto de logodnă înainte de oficializarea relației.


Ședință foto de logodnă de tipul I DO

O astfel de ședință foto de logodnă este adesea plasată într-un cadru care trimite cumva la momentul inițial al primirii inelului de logodnă. Evident că nu se poate reproduce acea experiență inițială și nici nu ne dorim acest lucru, însă putem transforma simbolic momentul, prin intermediul fotografiei, într-o amintire de neuitat.


Multe cupluri optează pentru fotografii în parcuri sau grădini publice, în care recuzita este minimalistă, inelul fiind vedeta. Altele, dimpotrivă, preferă locațiile somptuoase, în care gestul oferirii inelului este reprodus ca într-un ritual. Vestimentația îi reprezintă întotdeauna pe cei doi, însă recomandarea mea merge în direcția adecvării hainelor la cadrul ales. Nimeni nu cred că preferă fotografiile în care fata poartă o rochie strălucitoare de seară, dacă face notă discordantă cu restul decorului.  


SAVE THE DATE


Ședința foto de logodnă de tipul SAVE THE DATE are evident un mesaj clar de transmis și, prin urmare, poate fi utilă și pentru realizarea invitației de nuntă. Nu puține cupluri au optat pentru această ședință cu scopul confecționării ulterioare a unei invitații nonconformiste, în care doar datele esențiale erau precizate, fără mesaje romantice elaborate așa cum se preferă de obicei pentru textul invitațiilor de nuntă.

Pentru SAVE THE DATE se pot utiliza cu succes accesorii de tipul wedding photobooth, obiecte retro, tricouri personalizate, pancarte cu cifre volumetrice pentru data nunții și tot ce poate transforma o astfel de întâlnire într-una memorabilă și amuzantă. Cadrul ales este unul în care cuplul este relaxat pentru că orice ședință foto de logodnă este și un moment oportun pentru a testa conexiunea stabilită cu fotograful.

Puteți opta pentru o astfel de experiență pentru a testa, în primul rând, modul în care comunicați cu fotograful, dacă vă place de el și dacă vă câștigă încrederea pentru ziua nunții.

Acestea fiind spuse, vă aștept să facem o ședință foto de logodnă ca la carte!
UA-11336155-3