marți, 15 septembrie 2015

Fiecare fotografie trebuie să spună o poveste

Ca fotograf de nunți trebuie să fotografiezi și obiecte neanimate, natură moartă cu alte cuvinte.

Ca regulă generală, orice obiect care are legătură cu nunta și pe care mirii au cheltuit bani e bine să fie prins în poză.

Aici e o arie în care creativitatea fotografului de nunți are câmp deschis să se manifeste. Cum faci ca niște obiecte neanimate să dea bine în poză și să mai și spună o poveste pe deasupra?

Acesta-i un exemplu:

miercuri, 9 septembrie 2015

În linii mari, ce înseamna să fii fotograf de nuntă?

Ce iși imaginează cei mai mulți oameni că faci în calitate de fotograf de nuntă? Păi, cei mai mulți cred ca ești plătit să te plimbi după miri și să faci poze toată ziua. Din când în când, poți să pari inspirat de vreun moment anume si să faci promisiuni de genul “ce tare a ieșit asta!”. Apoi toată lumea se așează cumințica la poza și tu faci doar click click, “mulțumesc, următorii”. Simplu ca bună ziua! Apoi petrecerea, cateva poze la horă, tort, buchet și gata! Dacă te gandesti bine, parcă aveai tu un var care iși cumpărase ceva aparate din astea mai bune și ai putea să îi dai lui toată treaba.

Dacă asta este viziunea, atunci și așteptarile ar trebui să fie pe măsura. Însă de cele mai multe ori, nu sunt.

Să începem cu începutul. Fotograful de nuntă este gata de treabă chiar înainte să se trezească vedetele zilei: mirii. Ei știu că trebuie să fie de față la FIECARE moment din zua nunții, chiar dacă acesta nu a fost evidențiat în mod expres de către clienți. Sigur, nimeni nu se poate gândi la tot, cu atât mai puțin mirii care fac asta pentru prima dată. Dar un profesionist va ști și ceea ce tu încă nu știi că ai dori să surprindă.

Cât despre rudele care se așează cumințele la poză. Poate doar dacă vorbim de poze pe stilul celor din anii 20-30. Altfel ai nevoie de adevarat talent de dirijor să îi aduci pe toți într-o poză care să-ți spună ție ceva. Cu toate garanțiile posibile menționam că oricât de scăzute par așteptarile clienților la început, momentul prezentării fotografiilor este momentul adevărului. La petrecere, un profesionist adevărat va munci de două ori mai mult decat crezi pentru a obține fotografii frumoase cu mirii. El știe că la prima mână va șterge cadrele mișcate, cele în care nu ai ieșit bine, cele în care o bunică mai năbădăioasă a intrat în poza. Plus pozele la cerere, pentru care fotograful de nuntă trebuie să fie pregătit în orice clipa.

Pentru ca toate acestea să se întâmple trebuie experiență, viziune, prevedere și o investiție serioasă în echipamente și rezerve la echipamente.

marți, 1 septembrie 2015

De fapt, de ce ai vrut să devii fotograf de nuntă?

Sunt multe lucruri pe care trebuie sa le iei in considerare atunci cand alegi fotograful de nuntă pentru evenimentul tau. Printre acestea se numără portofoliul, modul în care comunici, tarifele practicate, flexibilitatea de care dă dovadă în relația cu clientul. Dar cum ar fi dacă motivul care înclină balanța în favoarea unui fotograf anume să fie un răspuns inspirat și interesant la întrebarea: De ce ai vrut să practici aceasta meserie? Sau: Ce te împinge afarădin casă în unele din cele mai călduroase zile din an, pentru a-i poza pe alții? Sau: De ce ai renunța de bună-voie la ani întregi de concedii de vară pentru a fi la datorie în plin sezon?


Ai încredere în acest om să imortalizeze și să surprindă cele mai frumoase momente de la nuntă. Te aștepți ca el sa poată anticipa direcția în care vei privi într-un anume fel. Vrei sa crezi că nu va rata modul in care a zambit cea mai bună prietenă sau privirile baieților înainte să facă pozna. Așa că, prietenește, și foarte indicat, întrebi: “De ce ai vrut sa devii fotograf de nuntă?”

S-ar putea să ai surpriza ca acest raspuns să șteargă cu buretele lista de pro și contra facută până atunci. Fie vei simți că ai găsit exact omul care gândește ca tine, care poate să vadă acest eveniment ca tine – doar că el va ține un aparat foto în mâini și va capta emoțiile pe care tu vei dori sa le generezi, fie vei afla ca nu poți trece peste acea platitudine și lipsă de viziune, indiferent cât de bun e prețul. Sunt nunți la care atmosfera contează mai mult decât rochia miresei sau ornamente de la intrare. Dar în acest caz fotograful poate face diferența. Așa că pune aceasta simpla întrebare și s-ar putea ca răspunsul să te surprindă. Poate te vei gandi și tu sa devii fotograf de nuntă.
UA-11336155-3